<< Click to Display Table of Contents >> Navigation: Prescripții generale de proiectare NP 124:2010 > Pereți îngropați > Pereți îngropați din piloți forați |
În funcție de condițiile de rezistență și etanșare pe care trebuie să le îndeplinească peretele, piloții pot fi dispuși cu distanțe între ei, joantivi sau secanți.
Pereții realizați din piloți sunt recomandați, de regulă, atunci când stabilitatea tranșeelor necesare pentru panouri nu este asigurată (de exemplu, când în vecinătatea peretelui se găsesc fundațiile unor construcții cu încărcări mari) sau dacă în cuprinsul stratificației se întâlnesc mâluri sau nisipuri antrenate de curentul de apă. În astfel de situații se recurge la piloți forați cu tubaj recuperabil.
În Figura III.24 sunt prezentate câteva tipuri de pereți îngropați din piloți, diferențiate după modul de dispunere, materialul din care sunt alcătuiți de armarea piloților.
În cazul pereților din piloți secanți se poate recurge la armarea tuturor piloților, dacă peretele este supus la încărcări mari care impun o rezistență ridicată a acestuia, sau la armarea numai a piloților secundari, dacă peretele nu este supus la solicitări importante dar este importantă îndeplinirea condiției de etanșare.
În funcție de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească peretele, piloții nearmați (primari) pot realizați din material cu slabe rezistențe care asigură numai condiția de etanșare (amestec de noroi bentonitic cu ciment la care se poate adaugă și nisip) sau din beton simplu care are o rezistență mai ridicată.
Figura III.24. Pereți din piloți forați
În cazul realizării peretelui din piloți secanți, se va avea în vedere corelarea între adâncimea de intersectare a piloților cu toleranțele în execuție ale acestora și cu diametrul lor, astfel încât să fie asigurată intersecția pe toată lungimea pilotului, iar pilotul primar să nu se distrugă la forarea piloților secundari punându-se astfel în pericol etanșeitatea peretelui.
|
© GeoStru