Metoda PDR
<< Click to Display Table of Contents >> Navigation: Fundații mixte > Metoda PDR |
METODA PDR (POULOS, DAVIS & RANDOLPH)
Este o metodă care permite efectuarea unei analize a interacțiunii dintre un radier, având o rigiditate Kradier și sarcina limită Qradier,lim și un grup de piloți, având rigiditatea Kpiloți și sarcina limită Qpiloți,lim.
Aceste două sisteme se combină pentru a forma o placă cu piloți de rigiditate Kmixtă și sarcina limită Qmixtă,lim.
Metoda se bazează pe câteva ipoteze simplificate:
-Doar sarcini verticale și centrate
-Radier infinit de rigid
-Comportament elastic liniar pentru placă-sol și piloți-sol
Pentru curba de sarcină-tasare, metoda presupune că comportamentul plăcii și al grupului de piloți este de tip elastic liniar până la atingerea sarcinilor limită respective, o legătură constitutivă de tip trilinear (vezi fig. 3).
Legătura trilineară este definită de două puncte notabile:
-Punctul A, unde rezistența grupului de piloți se termină.
-Punctul B, în care rezistența fundației mixte ca întreg este pe deplin mobilizată, adică a fost folosită întreaga capacitate portantă a radierului.
Figura 3. - Legătura constitutivă triliniară a fundației mixte
În prima secțiune a curbei piloții și placa colaborează, astfel încât panta este egală cu rigiditatea plăcii cu piloți Kmixtă. În a doua secțiune panta este egală cu cea a plăcii singure, Kplatea, contribuția piloților fiind terminată.
Sarcina care trebuie luată în considerare P se evaluează cu combinația aproape permanentă a SLE.
Legea prin care tasarea fundației variază până la punctul A (placa și piloții sunt în mediu elastic) este:
Dincolo de punctul A fiecare creștere a sarcinii poate fi absorbită de placa în sine, rezistența piloților fiind mobilizată complet, în timp ce placa se află în mediu elastic.Tasarea va fi dată de relația:
Odată ajuns la punctul B (P = Rmixtă) atât rezistența piloților cât și cea a plăcii au fost complet mobilizate, iar fundația mixtă se prăbușește.
Calculul rigidității grupului de piloți se face utilizând relația propusă de Fleming et al. (1992):
Unde Ks este rigiditatea unui singur pilot, în timp ce termenul este obținut din următoarea relație prin interpolarea valorilor din grafic.
a = astandard∙ainterasse∙aPoisson∙aEP∙ap
Ks este rigiditatea pilotului unic și se obține astfel:
© GeoStru