Conexiunile dintre materialele geosintetice pot fi grupate în două categorii: prefabricate și realizate pe teren.
Îmbinarea geotextilelor se face de obicei prin coasere, acolo unde este necesar un transfer de eforturi.
Figura 6.38 prezintă diferite tipuri de cusături, iar Tabelul 6-4, orientativ, caracteristicile acestora. Valorile reale ale rezistenței îmbinărilor trebuie determinate având ca referință SR EN ISO 10321 : 1999.
Tabelul 6-4 Caracteristici orientative ale diverselor tipuri de îmbinări ale geotextilelor
Material |
Tip de îmbinare |
Eficiența (Tîmbinare/T) |
Deplasare (mm) |
Geotextil țesut |
1 |
30-50 |
< 25 |
2 |
40-70 |
< 25 |
|
3 |
30-60 |
< 25 |
|
4 |
50-70 |
< 25 |
|
5, 6 |
£ 80 |
< 25 |
|
7 |
70-100 |
< 10 |
Pentru îmbinarea temporară a geotextilelor (niciodată cu rol de rezistență!) se pot utiliza agrafe.
Figura 6.38. Tipuri de cusături pentru îmbinarea geotextilelor
Pentru îmbinarea geogrilelor extrudate (executate prin ștanțare) se utilizează elemente speciale de legătură, de tip bară, de regula tot din materiale polimerice (Figura 6.39).
Eficiența unei astfel de îmbinări este mai mare de 95 %, iar deplasările necesare pentru a înlătura conexiunea sunt cuprinse între 3 și 15 mm.
Geogrilele țesute se suprapun pe cca. 25 cm.
Figura 6.39. Îmbinarea geogrilelor extrudate
Trebuie avute în vedere în plus următoarele aspecte:
- elementele de legătură trebuie să aibă secțiune și rezistență suficienta pentru a preveni apariția deformațiilor excesive;
- elementele de legătură trebuie să aibă dimensiunile astfel încât să nu fie deformată geogrila și sa nu se inducă eforturi suplimentare;
- conexiunile trebuie pretensionate pentru a reduce deplasările.
© GeoStru |