<< Click to Display Table of Contents >> Navigation:  »No topics above this level« Metodologia de calcul

 

 

I. Calculele de stabilitate în regim static s-au efectuat cu metoda de echilibru limită Bishop, în trei situaţii distincte:

 

a) conform metodologiei clasice, verificarea efectuându-se pe baza factorului de stabilitate admisibil, astfel încât Fsmin efectiv ≥ Fsadmisibil .

    Observaţie: De regulă, valoarea factorului de stabilitate admisibil în condiţii statice se ia egală cu 1.5.

 

    În această situaţie, ca date de intrare la caracteristicile terenului s-au introdus valorile caracteristice ale parametrilor rezistenţei la forfecare (Ø’c; c’c ).

 

b) conform SR EN 1997-1, pentru verificarea la starea limită GEO/STR utilizându-se Abordarea de calcul 1, gruparea 1 (A1 +M1+R1).

Coeficienţii parţiali de siguranţă pentru acţiuni sau efectele acţiunilor corespunzători setului A1 sunt egali ca valoare cu coeficienţii de multiplicare ai încărcărilor pentru  situaţii de proiectare permanente şi tranzitorii (STR/GEO), corespunzători setului B din tabelul NA A1.2 (B) – din SR EN 1990/NA.

Coeficienţii parţiali de siguranţă corespunzători setului M1 asupra parametrilor rezistenţei la forfecare a terenului sunt egali cu unitatea, deci din punct de vedere al valorilor parametrii de calcul sunt egali cu parametrii caracteristici.

 

c) conform SR EN 1997-1, pentru verificarea la starea limita GEO utilizându-se Abordarea de calcul 3 (A1* sau A2+ + M2 + R3).

   Conform notei 2 de la pct. 2.4.7.3.4.4 din SR EN 1997-1, la calculul stabilităţii taluzurilor sau al stabilităţii generale, acţiunile aplicate asupra terenului (acţiunile provenite de la

   structură, încărcările date de trafic) sunt tratate drept acţiuni geotehnice, folosindu-se setul A2 de coeficienţi parţiali. Rezultă că, în acest caz, Abordarea de calcul 3 este

   identică cu Abordarea de calcul 1, gruparea 2 (A2 + M2 + R1). În SR EN 1997-1/NB se specifică faptul că coeficienții parțiali de rezistență (γR) pentru taluzuri şi pentru  

   stabilitatea generală sunt egali cu unitatea, pentru ambele seturi R1 şi R3 - tabelul A.14(RO).

   Coeficienţii parţiali de siguranţă pentru acţiuni sau efectele acţiunilor corespunzători setului A2 sunt egali ca valoare cu coeficienţii de multiplicare a încărcărilor pentru situaţii     de proiectare permanente şi tranzitorii (STR/GEO), corespunzători setului C din tabelul NA A1.2 (C) – din SR EN 1990/NA.

   Ca date de intrare, la caracteristicile terenului s-au introdus valorile de calcul ale parametrilor rezistenţei la forfecare, aplicându-se coeficienţii parţiali de siguranţă  

   corespunzători setului M2 asupra parametrilor rezistenţei la forfecare a terenului.

 

 

II. Calculele de stabilitate în regim dinamic (la cutremur) s-au efectuat cu metoda de echilibru limită Bishop (luându-se în calcul o valoare a acceleraţiei terenului pentru proiectare ag = 0.12g, în două situaţii distincte:

 

a)  conform metodologiei clasice, verificarea efectuându-se pe baza factorului de stabilitate admisibil, astfel încât FS min efectiv ≥ Fs admisibil .

    Observaţie: De regulă, valoarea factorului de stabilitate admisibil la încărcări dinamice (seism) se ia egală cu 1.1.

    În această situaţie, ca date de intrare la caracteristicile terenului s-au introdus valorile caracteristice ale parametrilor rezistenţei la forfecare.

 

b) conform SR EN 1997-1, SR EN 1990/NA, SR EN 1998-1, SR EN 1998-5 şi SR EN 1998- 5/NA pentru verificarea la starea limită GEO.

Coeficienţii parţiali de siguranţă pentru acţiuni sau efectele acţiunilor în calculul la cutremur sunt egali cu unitatea, conform SR EN 1990/NA, pct. A1.3.2 şi tabelul NA A1.3. Ca date de intrare, la caracteristicile terenului s-au introdus valorile de calcul ale parametrilor rezistenţei la forfecare, aplicându-se coeficienţii parţiali specificaţi în SR EN 1998-5/NA, la pct. 3.1, care sunt egali ca valoare cu cei corespunzători setului M2 din SR EN 1997-1.

La calculul forţei seismice intervine, conform SR EN 1998-5, pct. 4.1.3.3 nota (5), şi parametrul caracteristic al tipului de pământ definit în clasele menţionate în SR EN 1998-1, la pct. 3.2.2.2. Acesta poate avea valori între 1 şi 1.4 pentru tipul 1 de spectru de răspuns elastic.