În cazul unei diafragme încastrate în pământ, prezența pânzei freatice într-o poziție care să declanșeze o mișcare de filtrare duce la crearea unei forțe de filtrare care, dacă este orientată în sus, poate anula greutatea solului care, în absența coeziunii, poate fi târât de fluxul de apă și poate compromite stabilitatea structurii. Fenomenul de stabilitate a bazei săpături, similar cu cel al sifonării, a fost abordat pentru prima dată de Terzaghi (1943). Spre deosebire de sifonare, care este un fenomen localizat în punctul în care iese prima linie de curgere, fenomenul de ridicare a bazei săpăturii se extinde până la o adâncime egală cu cea de încastrare a peretelui de sprijin pentru o lățime egală cu jumătate din această încastrare.
Pentru a simplifica problema determinării rezultatelor efective ale presiunii interstițiale în punctul A, se presupune că valoarea suprapresiunii la piciorul diafragmei este constantă pe lungimea D/2 și egală cu γw x Hc . Pentru determinarea lui Hc se utilizează expresia gradientului de eflux iE:
De unde se obține:
Forța de filtrare Sw care tinde să ridice blocul de sol implicat este egală cu:
Condițiile limită de stabilitate sunt atinse atunci când Sw este egală cu greutatea efectivă a blocului, de aceea factorul de siguranță la ridicarea bazei săpăturii este definit ca fiind raportul dintre greutatea efectivă a blocului și forța de filtrare:
|
© GeoStru