MDC > Note teoretice > Prescripții generale de proiectare NP 124:2010

În metoda stărilor limită sunt analizate: starea limită ultimă (SLU) și starea limită de exploatare (SLE). Acest tip de metodă de calcul are că obiectiv aplicare unor coeficienți de siguranță potriviți, acolo unde ei sunt necesari - de exemplu, cei mai mari factori de siguranță trebuie aplicați acolo unde incertitudinile sunt și ele mari. Aplicarea factorilor parțiali de siguranță are avantajul de a putea distribui diferit marjă de siguranță pentru diferiții parametri.

Starea limită ultimă se definește că fiind acea stare limită care se referă la siguranța oamenilor și a structurii.

Starea limită ultimă se referă la pierderea echilibrului static sau la ruperea unui component critic al structurii sau al întregii structuri. Cu alte cuvinte, se definesc criterii astfel încât să nu survină o cedare a construcției.

Starea limită ultimă este atinsă când forțele perturbatoare devin egale sau depășesc forțele rezistente. Marja de siguranță față de atingerea SLU este obținută prin aplicarea de factori parțiali ai încărcărilor și ai materialelor.

Forțele perturbatoare sunt mărite prin multiplicarea cu factorii încărcărilor, obținând astfel valori de proiectare ale acestor forțe. Forțele rezistente sunt diminuate prin împărțirea la factorii parțiali de material, obținând rezistențele de proiectare. Dacă rezistența de proiectare este egală sau mai mare decât solicitarea de proiectare, se estimează că există o marjă suficientă de siguranță față de cedarea la starea limită ultimă.

În conformitate cu SR EN 1997-1:2004, și după caz, cu eratele, amendamentele și anexele naționale asociate, trebuie luate în considerare următoarele situații:

•pierderea echilibrului structurii sau terenului, considerate ca un corp rigid, în care rezistența materialelor structurale și a terenului este nesemnificativa în asigurarea rezistenței (EQU);

•cedare internă sau deformații excesive ale structurii sau elementelor structurale, în care rezistența materialelor structurale este semnificativă în asigurarea rezistenței (STR);

•cedarea sau deformații excesive ale terenului, în care rezistența terenului este semnificativă în asigurarea rezistenței (GEO);

•pierderea echilibrului structurii sau terenului datorită ridicării de către presiunile interstițiale (UPL);

•antrenare hidrodinamică, eroziune internă a terenului datorată gradienților hidraulici (HYD).

Starea limită de exploatare se referă la condițiile care duc la pierderea utilității funcționale a unui component sau a întregii structuri. Aceasta poate fi provocată de deformațiile terenului sau ale structurii.

Starea limită de exploatare este atinsă atunci când deformațiile apărute în timpul duratei de viață a construcției depășesc limitele prevăzute sau daca exploatarea normală a structurii este afectată.

Pentru calculul la stări limită a lucrărilor de susținere trebuie avute în vedere stările limita precizate în SR EN 1997-1:2004, și după caz, cu eratele, amendamentele și anexele naționale asociale, paragraful 9.2, respectiv:

-pierderea stabilității generale,

-cedarea unui element structural sau cedarea legăturii dintre elemente,

-cedarea combinată în teren și în elementul structural,

-ruperea prin ridicare hidraulică și eroziune regresivă,

-mișcări ale lucrării de susținere care pot produce prăbușirea sau pot afecta aspectul sau utilizarea eficientă a lucrării propriu-zise sau a celor învecinate,

-pierderi inacceptabile de apa prin sau pe sub perete,

-transport inacceptabil de particule de pământ prin sau pe sub perete,

-modificări inacceptabile ale regimului apei subterane.

Pentru lucrările de susținere de tip gravitațional (ziduri de sprijin) și pentru lucrările compozite (cum ar fi, de exemplu, lucrările de susținere din pământ armat) trebuie luate în considerare și următoarele stări limită:

-pierderea capacității portante a pământului sub talpă,

-cedarea prin alunecare pe talpa zidului,

-cedarea prin răsturnarea zidului.

Pentru lucrările de susținere îngropate (pereți din palplanșe, pereți îngropați) trebuie luate în considerare și următoarele stări limită:

- cedarea prin rotirea sau translația peretelui sau a unor părți ale acestuia;

- cedarea prin pierderea echilibrului vertical al peretelui.

Pentru toate tipurile de lucrări de susținere trebuie analizate și combinații intre stările limită menționate.

Stări limită

Stări limită